Avem 114 vizitatori și nici un membru online

Sâmbătă 21 Aprilie 2018

Principiile antrenamentului sportiv

Pornind de la premisa ca antrenamentul sportiv este inainte de toate un proces didactic cu implicatii multiple, este necesara diferentierea principiilor antrenamentului sportiv in doua categorii:
Principii generale.
Principiile generale sunt denumite ca atare deoarece se intalnesc in toate genurile de activitate sociala, indeosebi in sfera educationala. Aceste principii surprind si sintetizeaza realitatea complexa a antrenamentului sportiv, din punct de vedere al procesului pedagogic prin care se prepara performanta sportiva.
Principiile antrenamentului sportiv pot fi formulate dupa o anumita taxonomie a criteriilor, care sa porneasca de la aspectele cele mai generale ale activitatii sportive si de la obiectivele ei, pentru a continua cu continutul, metodele si strategiile adecvate.
Asadar, aceasta taxonomie propusa cuprinde patru categorii de principii:
a.pricipii privind orientarea pregatirii si dezvoltarii multilaterale a personalitatii si integrarea socio-profesionala a sportivului, eficienta maxima si economicitatea, ca si complementaritatea teoriei cu practica;
b.principii privind obiectivele: maximalizarea capacitatii de performanta, dezvoltarea aptitudinilor motrice, cognitive, afective si emotionale, controlul, obiectivarea si evaluarea activitatii si colaborarii dintre antrenor, sportiv si colectivul de asistenta stiintifica;
c.principii privind continutul: interdisciplinaritatea, rationalizarea si operationalizarea;
d.principii metodico-strategice: individualizarea, constientizarea, motivatia si efortul voluntar, accesibilitatea, interactiunea mijloacelor verbale cu cele neverbale, suprainvatarea, modelarea, simularea, specializarea si autoreglarea sportivului.
2.2.Principii specifice
In aceasta categorie se includ principiile care actioneaza preponderent in antrenamentul sportiv si care sunt utilizate si in alte activitati, generatoare de alte tipuri de performante (balet, muzica, circ etc.). Principiile specifice sunt de esenta biologica pentru ca practica antrenamentului implica inainte de toate cunoasterea si respectarea legilor care guverneza procesele de adaptare (a organismelor vii la excitatii exterioare repetate care se manifesta sub forma solicitarilor fizice).
Aplicarea legilor generale ale adaptarii la aspectele specifice antrenamentului sportiv a permis formularea principiilor lui biologice.
2.2.1.Principiul continuitatii
Evidentierea acestui principiu s-a impus pe masura extinderii competitiilor sportive si mai cu seama datorita esalonarii lor pe intregul an calendaristic. Astfel, caracterul ciclic al pregatirii a fost inlocuit cu cel continuu. Unii autori, evoca inca principiul ciclicitatii in acceptiunea de repetare in timp a concursului si a pregatirii, dar viata sportiva internationala a impus corelarea intre pregatire si concurs, adica continuitatea pregatirii ce leaga si conditioneaza concursul urmator.
Marirea frecventei concursurilor sportive, sporirea dificultatilor acestora au determinat cresterea rolului procesului pedagogic al antrenamentului sportiv, ameliorandu-i efectele, indeosebi pe plan biologic. Altitudinea performantei sportive a depins tot mai mult de nivelul calitatilor motrice innascute si dobandite ale sportivilor, de numarul deprinderilor motrice, concretizate in elementele si procedeele tehnico-tactice cele mai eficiente. Acest aspect se urmareste in cadrul lectiilor de antrenament sau, mai bine zis, in suita lectiilor care compun un ciclu saptamanal, o etapa, o perioada cu ciclu anual de pregatire. Deci, necesitatea realizarii unei succesiuni permanente a lectiilor de antrenament a izvorat din cunoasterea legilor bio-psiho-pedagogice de formare a deprinderilor motrice si de dezvoltare a calitatilor motrice ale sportivilor. Schimbarile complexe survenite in organism sub influenta exercitiilor fizice, a mijloacelor antrenamentului au un caracter fizic si se mentin un timp limitat.
Pornind de la ideea fundamentata stiintific, conform careia mecanismul formarii si perfectionarii deprinderilor motrice, ca si dezvoltarea calitatilor motrice se conduc dupa regulile temporare reflexe, este indispensabil sa se asigure continuitatea antrenamentului sportiv.
Perfectionarile morfofunctionale caracteristice sportivilor nu sunt castigate pentru totdeauna, ci reprezinta modificari reversibile, tocmai datorita capacitatii organismului de a se adapta mereu la conditiile de mediu in continua miscare. Daca efortul nu se mai repeta se creaza o situatie diferita de cea precedenta si organismul va reactiona in conformitate cu noile cerinte. In absenta exercitiilor care au determinat si intretinut perfectionarile caracteristice antrenamentului, organele si sistemele corpului se adapteaza la noile conditii, capacitatea functionala, structura si dimensiunile lor reducandu-se pana la nivelul solicitarii noi, mai scazute, la care sunt supuse.
Practica sportiva si cercetarea stiintifica au demonstrat ca perfectionarile dobandite prin antrenament se pierd intr-un timp de 3-4 ori mai scurt decat cel necesar obtinerii lor. Involutia survine chiar si in cazul in care nu se intrerupe antrenamentul, dar scade intensitatea efortului in raport cu cea din etapa precedenta.
Suprimarea brusca a eforturilor de catre sportivii de performanta obliga organismul acestora sa treaca rapid intr-o situatie complet noua care impune o solicitare atat de mare a mecanismelor de adaptare, incat adesea pot surveni tulburari sau imbolnaviri.
Cercetarea stiintifica fundamentala, cea aplicativa, experienta marilor antrenori demonstraza necesitatea obiectiva a aplicarii cu strictete a principiului continuitatii, ca o conditie fundamentala a perfomantei de talie mondiala.
2.2.2.Principiul solicitarilor optime si a cresterii in trepte a eforturilor
Transpunerea in practica a principiului continuitatii presupune si instituirea unui regim permanent de activitate a sportivului si realizarea unui numar suficient de repetari ale mijloacelor de antrenament. In scopul cresterii nivelului de pregatire a sportivului este necesar ca, pe fondul asigurarii continuitatii activitatii sale, antrenorul si sportivul sa modifice treptat continutul exercitiilor si mijloacelor de antrenament.
Dialectica performantei sportive consta in cresterea treptata a eforturilor in antrenament, pana la atingerea nivelurilor maxime,permanent modificabile. Aceasta crestere a eforturilor se bazeaza pe dezvoltarea capacitatii functionale a organismului omenesc, pe puterea lui de adaptare la mediul inconjurator.
Cercetarile stiintifice au aratat ca, in cazul in care oirganismul este supus unui excitant care creste dintr-o data, dincolo de limita, se produce o slabire a reactiei, o inhibitie (‘’inhibitie supraliminara’’ sau ‘’inhibitie de protectie’’). Astfel, la un efort slab de volum, intensitate, durata sau structura (sau toate la un loc), organismul sportivului raspunde corespunzator, cu o cheltuila de energie redusa. Pe masura ce intensitatea excitantului creste, adica parametrii efortului din antrenamente isi maresc valorile, se amplifica si cantitatea de energie pe care sportivul o cheltuieste pentru a raspunde adecvat. In momentul in care antrenorul amplifica in mod exagerat efortul si nu primeste un raspuns corespunzator din partea sportivului, inseamna ca s-a depasit gradul de pregatire al acestuia. La efortul nou, supramarit, el nu se mai poate adapta, iar eforturile mari de vointa depuse pentru a respecta totusi indicatiile il expun la o epuizare sau la supraantrenament.
In cazul in care organismele se adapteaza in mod progresiv la excitanti din ce in ce mai puternici, pot suporta o excitatie anterior supraputernica (o solicitare neobisnuita pentru organismul sportivului) astfel ca excitantii (antrenamentul) care provocau mai inainte aparitia inhibitiei supraliminare devin accesibili, acestia actionand intocmai ca un excitant puternic sau mediu.
Prin urmare, antrenamentul ideal este cel care inregistreaza indici superiori cantitativi si calitativi, atingand valori si solicitand organismul pana la ‘’refuz’’.
O conditie de baza a perfectionarii organismului la efort o constituie evitarea aparitiei fenomenului de obisnuinta sau de acomodare. Aceasta se realizeaza prin respectarea ‘’principiului cresterii in trepte a efortului’’. Acest principiu preconizeaza cresterea gradului de solicitare a organismului prin intensificarea efortului cand se utilizeaza aceleasi mijloace sau prin schimbarea acestora, organismul reactionand mai puternic la excitanti cu care nu este obisnuit.
2.2.3.Principiul prioritatii efortului specific competitional
Reactiile de adaptare la diferite exercitii mai au inca o caracteristica principala si anume specificitatea lor. Raspunsul organismului nu este acelasi la toate solicitarile. In functie de particularitatile fiecarui excitant unele organe sunt solicitate mai mult, altele mai putin.
Faptul ca gradul de perfectionare morfofunctionala a organismului conditioneaza nivelul performantelor sportive si ca aceste perfectionari depind de efortul depus in antrenamente duc in mod necesar la concluzia ca obtinerea celor mai inalte performante este posibila numai daca solicitarile din antrenament respecta specificul efortului competitional.
Avand in vedere faptul ca, in practica sportiva rezistenta, forta si viteza nu exista ca atare, ci numai ca forme concrete de manifestare si ca specificitatea maxima a acestora este cea din timpul competitiei, rezulta ca unul dintre mijloacele otime de antrenament il constituie concursul. De altfel, metodica actuala acorda o pondere tot mai mare concursurilor ca mijloc de pregatire pentru performante.
2.2.4.Locul pregatirii fizice multilaterale in antrenamentul sportivilor dr mare performanta
Numerosi autori romani si straini considera pregatirea fizica multilaterala ca un principiu de baza al antrenamentului sportiv.Potrivit acestui principiu, orice sportiv, indiferent de disciplina practicata, trebuie sa acorde o atentie deosebita dezvoltarii celor patru calitati fizice de baza (forta, viteza, rezistenta si indemanare) daca doreste sa obtina performante de inalt nivel.
Acest principiu mai poate fi mentinut in antrenamentul actualilor sportivi de mare performanta numai daca se constata ca sunt inca valabile cele doua teze fundamentale si anume:
a.pregatirea fizica multilaterala este o conditie a obtinerii rezultatelor inalte si
b.antrenarea unei calitati motrice se reflecta pozitiv asupra celorlalte calitati.
Verificarea primei teze s-a facut prin cercetarea particularitatilor morfofunctionale si motrice ale campionilor actuali din diferite ramuri de sport. Din astfel de cercetari a reiesit ca dezvoltarea fizica multilaterala nu este o conditie a obtinerii performantelor ridicate in sporturile al caror efort competitional necesita o singura cale de eliberare a energiei.
Astfel, problema pregatirii fizice multilaterale in sportul de inalta performanta actual trebuie privita intr-un mod diferit decat in deceniile anterioare. Pregatirea fizica multilaterala nu mai poate fi considerata ca o conditie a obtinerii performantelor inalte la toate disciplinele sportive, deoarece, marii campioni din sporturile ale caror efort competitional impune numai efort aerob sau anaerob nu sunt multilateral, ci unilateral dezvoltati, avand perfectionate doar organele, calitatile motrice si capacitatea de efort specifice cerintelor competitionale.
De asemenea nu exista dovezi ale transferarii efectelor pozitive dobandite in organele si sistemele solicitate in antrenament si la organele si sistemele care nu au fost solicitate in antrenamentul respectiv. Nici progresul obtinut intr-o calitate motrica nu se reflecta pozitiv asupra altei calitati motrice daca miscarile acesteia nu angreneaza in lucru aceleasi fibre musculare si aceleasi organe ca si calitatea care a fost antrenata.
Exista insa numeroase dovezi ca antrenamentul care determina mari perfectionari functionale, structurale si dimensionale in organele limitative ale unei cai de eliberare a energiei poate sa influenteze negativ organele care conditioneaza eliberarea de energie pe cealalta cale. Se poate afirma ca sportivii de mare performanta din disciplinele si probele al caror efort competitional se bazeaza pe o singura cale de eliberare a energiei, iar din punct de vedere motric rezultatele au ca factor limitativ o singura calitate pregatirea fizica multilaterala este contraindicata, nefavorizand obtinerea performantelor maxime, putand chiar sa franeze realizarea lor. Cand efortul competitional are caracter mixt si cerintele tehnico-tactice necesita mai multe calitati motrice, antrenamentul fizic trebuie sa fie multilateral.
In ceea ce priveste pregatirea fizica multilaterala in antrenamentul copiilor si juniorilor, teoretic consideratiile care pledeaza pentru specificitatea efortului in antrenament nu isi pierd valabilitatea nici la aceste perioade de varsta.
3.Concluzie
Se considera ca intelegerea si aplicarea principiilor antrenamentului sportiv au o insemnatate hotarartoare in obtinerea si mentinerea performantelor sportive la nivel inalt. Aceste principii alcatuiesc punctul de plecare al teoriei si practicii antrenamentului sportiv modern.

Publicitate