Avem 105 vizitatori și nici un membru online

Luni 25 Iunie 2018

Campionatul national echipe SKDUN 2012

SKDUN-5Sincronizare şi spirit de echipă…Acestea au fost cuvintele-cheie prin care se poate ca­racteriza Campionatul Naţio­nal de Karate SKDUN – Kata şi Kumite Echipe, Ediţia 2012. Desfăşurat la o lună du­pă Campionatul Mondial de Karate SKDUN, campionatul naţional pe echipe a reprezentat un prilej de verificare a sportivilor departamentului de karate în cele două probe de echipe, probe la care, pe lângă calităţile individuale ale fiecărui sportiv, ies la su­pra­faţă şi alte aspecte importante ale

Citește mai departe: Campionatul national echipe SKDUN 2012

Campionatului National de Karate Traditional 2012

karate traditional 2012În perioada 4-6 mai 2012, au avut loc finalele Campionatului Naţional de Karate Tradiţional, a căror câştigare a fost criteriu de calificare pentru campionatele mondiale, care se vor desfăşura în Polonia, la toamnă. Evenimentul a avut loc în Complexul Olimpic Izvorani.

La acesta competitie au participat cluburi sportive din toata tara, iar ca invitat special l-am avut pe maestrul Vladimir Iorga, 9 dan Presedintele Federatiei Internationale de Karate Traditional.

Evenimentul a fost organizat de

Citește mai departe: Campionatului National de Karate Traditional 2012

Campionatul Naţional de Kumite Seniori la Ashihara 2012

asihara-300x190Cel mai important eveniment la nivel naţional din Ashihara Karate, Campionatul Naţional de Kumite Seniori şi – 18 ani s-a desfăşurat în acest an la Braşov, în 15 mai, la Sala Forex. La competiţie au participat, alături de sportivii din lotul naţional, recent întorşi de la Viborg unde au reprezentat cu cinste România, sportivi ai cluburilor din toată ţara: Bucureşti, Piteşti, Piatra Neamţ, Beiuş şi, bineînţeles, Braşov.
Aerul rece al dimineții – deşi ne afl ăm în plin miez de primăvară – se

Citește mai departe: Campionatul Naţional de Kumite Seniori la Ashihara 2012

Campionatul National de Karate WKC pentru Copii, editia 2012

campionatul-national-de-karate-wkc-2012Sambata, 16 iunie 2012, la Sala Sporturilor Horia Demian din Cluj-Napoca s-a desfasurat Campionatul National de Karate WKC pentru Copii, editia 2012. Participarea a fost una deosebit de numeroasa, cu nu mai putin de 34 de cluburi afiliate Federatiei Romane de Karate WKC din intreaga tara, care au adunat un total de 460 de sportivi si 53 de echipe. Clubul Sportiv Budokan Ryu,

Federation Gold Silver Bronze Total
1 C.S Politehnica - Romania 19 10 9 38
2 Shinto - Romania 8 7 11 26
3 Ippon Medias

Citește mai departe: Campionatul National de Karate WKC pentru Copii, editia 2012

Cupa Satori ediţia a III-a 2012

cupa satori 2012Cupa Satori ediţia a III-a 2012 – etapă naţională de karate SKDUN intercluburi a fost un adevărat succes. Organizatorii au reuşit şi de această dată să adune 25 de cluburi din toată ţara, iar pe tatami au luptat peste 400 de concurenţi împărţiţi în 100 de categorii de kata şi kumite. „Vreau să mulţumesc din suflet sportivilor mei de la CSM Focşani 2007 şi CS Satori Focşani, părinţilor sportivilor, antrenorilor şi arbitrilor din cadrul SKDUN, dar şi reprezentanţilor instituţiilor locale

Citește mai departe: Cupa Satori ediţia a III-a 2012

Cupa Romaniei karate SKDUN 2012

cupa romaniei skdun 2012Sambata 19 mai 2012 ,in sala Concordia din Chiajna s-a desfasurat Cupa Romaniei la karate shotokan ,organizata de departamentul Shotokan Karate do of United Nations din Federatia Romana de Arte Martiale condus de Shihan Aurel Patru 7 dan, la care au participat peste 700 de sportivi din 30 cluburi .Sportivii s-au intrecut pe 6 tatami la kata si kumite individual dar in premierea  kata si kumite open .

KATA

Kata feminin, copii 1, 9 kyu

1. BADEA ADINA (AIKO BUC.)

2. SZABO EVA (DINAMIC

Citește mai departe: Cupa Romaniei karate SKDUN 2012

Cupa Dojokan la Karate WKC 2012

cupa dojokan 2012Intre 12-13 mai a avut loc la Aiud editia 2012 a Cupei Dojokan la Karate WKC. Competitia s-a desfasurat pe parcursul a doua zile, ziua de sambata fiind rezervata sportivilor cu varste pana la 14 ani iar duminica celor cu varste de peste 15 ani.

Competitia organizata sub egida Federatiei Romane de Karate WKC si cu sprijinul Clubului Dojokan Activ Aiud, a adunat un numar de 347 de sportivi de la 26 de cluburi din intreaga tara.

1 C.S Politehnica - Romania 19 16 16 51
2 Hayashi Activ -

Citește mai departe: Cupa Dojokan la Karate WKC 2012

CUPA SAWAKI, MEDGIDIA 5 MAI 2012

cupa sawaki 2012Sala “Iftimie Ilisei” a găzduit pe 5 mai 2012 a IV-a ediție a Cupei Sawaki, organizata de clubul cu acelasi nume în colaborare cu autoritatile locale.
De ce Sala Sporturilor din Medgidia  poartă numele “Iftimie Ilisei”?  Este un semn de recunoștere a meritelor omului care în perioada anilor ’70-’80 a fost pentru orașul dobrogean un vizionar, un umanist, un iubitor de artă, un iubitor de frumos, un bun gospodar pentru comunitate. Iftimie Ilisei, în conditiile în care facea parte din

Citește mai departe: CUPA SAWAKI, MEDGIDIA 5 MAI 2012

Campionatul National WKC pentru cadeti, juniori si seniori 2012

antilopa 2012Sambata 21 aprilie 2012 , la Sala Antilopa din Bucuresti a avut loc Campionatul National de Karate WKC pentru cadeti, juniori si seniori, ce au avut loc atat la individual, cat si pe echipe. Evenimentul a fost organizat de catre Federatia Romana de Karate WKC.

Competitia a inceput la 11.00, reunind la start sportivi cu varsta peste 15 ani, de la cluburi din toata tara, care  s-au  intrecut in probele de kata (maiestrie tehnica) si kumite (lupta).

Fiind unul din cele mai

Citește mai departe: Campionatul National WKC pentru cadeti, juniori si seniori 2012

CUPA „KANAZAWA” ALEXANDRIA 2012

kanazawa 2012Sala Polivalentă din Alexandria a găzduit duminică, 8 aprilie, Cupa Kanazawa 2012. Evenimentul ajuns la ediția a VII-a a reunit la start peste 250 sportivi din 15 cluburi care au concurat la probele kata, kumite și kumite open individual.

Evenimentul a fost organizat de CS Kanazawa Alexandria sub egida Federației Române de Arte Marțiale - departamentul SKDUN, fiind supervizat de președintele SKDUN dl Aurel Patru 7 dan și Marian Patru 6 dan la arbitraj.
Importanta acestei competitii este

Citește mai departe: CUPA „KANAZAWA” ALEXANDRIA 2012

Publicitate